|
Peisajul cibernetic romanesc s-a imbogatit, recent, cu un site dedicat exclusiv barbatilor: www.all4him.ro. Conceput si realizat de o echipa de programatori baimareni, site-ul acopera o nisa existenta pe internetul romanesc, in fapt, este vorba despre primul site pentru barbati, un veritabil magazin virtual cu produse destinate exclusiv reprezentantilor sexului tare. Momentan, vizitatorii site-ului pot achizitiona doar produse de cosmetice, insa oferta pentru barbati va fi diversificata in curand. Programatorii baimareni au speculat lipsa unui portal rezervat sexului tare si au realizat site-ul www.all4him.ro. Fiind o premiera pe internetul romanesc, site-ul a atras vizitatorii chiar din ziua lansarii. Interesul fata de acest site rezervat barbatilor este unul ridicat, traficul zilnic fiind in medie de aproximativ 200 de vizitatori. Oliviu Matei, directorul firmei care detine copyrightul site-ului www.all4him.ro s-a aratat foarte multumit de realizarea echipei de programatori pe care o conduce. „Site-ul se bucura de un succes nemaipomenit. Nu pot decat sa fiu multumit de inspiratia specularii nisei de piata", a declarat Oliviu Matei. Site-ul barbatilor romani este usor de exploatat, sectiunile fiind clar delimitate. Forum „cosmetizat" pentru barbati Site-ul www.all4him.ro are si un forum foarte bogat in subiecte, care vine in sprijinul vizitatorilor. In primul rand, se descrie cosmetica masculina, un subiect destul de controversat care este dezbatut azi in fel si chip. Cert este ca acest concept al cosmeticii masculine este acceptat in general de catre cei care au scapat de conservatorism sau de cei care au probleme cosmetico-estetice. Se prezinta motivatiile promovarii cosmeticii masculine, tipurile de ten masculin, precum si principalele aspecte cosmetice in tenurile barbatilor. Administratorii site-ului acorda si consultanta internautilor, oferind solutii adecvate la problemele cosmetice ale barbatilor. „Metrosexual" -conceptul barbatului modern contemporan In paralel cu proiectarea si realizarea site-ului, Oliviu Matei a inceput demersurile cu producatori mondiali de marfuri destinate barbatilor. Pentru inceput, el a reusit sa incheie un parteneriat cu o firma producatoare de cosmetice barbatesti, produsele acesteia fiind primele puncte de atractie ale site-ului www.all4him-ro. „Multi vizitatori ai site-ului nostru vor avea surpriza sa constate ca preturile sunt putin mari. Tin sa precizez ca site-ul se adreseaza unui public select, de top. Produsele sunt din categoria «lux», a punctat Oliviu Matei. Dupa intrarea triumfala pe piata cibernetica romaneasca, administratorul site-ului si-a propus sa extinda gama de produse accesibile online. Oliviu Matei planuieste sa aduca in Romania alte marci celebre dedicate exclusiv barbatilor, pornind de la lenjeria intima si terminand cu imbracamintea. Administratorul site-ului www.all4him.ro a precizat ca va promova intens conceptul „Metrosexual", care vizeaza barbatul modern. Termenul de metrosexual a fost inventat de ziaristul britanic Mark Simpson in 1994, dar sintagma nu a devenit populara decat din anul 2002, cand Simpson a publicat in revista digitala Salon.com articolul „meet the metrosexual" in care l-a prezentat ca model al metrosexualitatii pe fotbalistul Beckham. Barbatul metrosexual este acela care are grija de aspectul si de tinuta sa, dar si de cultura generala, ambianta locuintei, eticheta sau atitudine. In termeni cibernetici, metrosexualul este un „upgrade” al masculinului clasic.
|