Primului ChatBot în universitățile din România!

În România, prima universitate care a implementat o astfel de soluție este Universitatea de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, începând cu sesiunea de admiteri internaționale din Iulie 2021. Aceasta are peste 6.000 de studenți, 2.400 de rezidenți și mai mult de 1.100 de cadre didactice și personal de cercetare.

Aici, 600 din cele 1.266 de locuri anuale sunt rezervate studenților străini, iar Universitatea trebuie să asigure posibilitatea acestor candidați de a se înscrie la concursurile de admitere, de a depune documentația necesară, și de a primi toate informațiile importante, fără a necesita deplasarea fizică a acestor studenți, având în vedere că aceaastă deplasare, peste granițele țărilor de origine, ar putea reprezenta un real pericol biologic.

Robotul Ana, Construit pe tehnologia AIDA.AI dezvoltată de Holisun, a putut fi antrenat să răspundă majorității întrebărilor venite de la candidați, folosind imensa bază de date de texte e-mail schimbate între angajații Universității și aceștia. Baza de date s-a format în decursul anului 2020, și după cum Dl. Dr. Claudiu Man, directorul Departamentului de Admiteri Internaționale a observat, foarte multe dintre dialogurile conținute erau similare sau repetitive: aceleași întrebări, cu aceleași răspunsuri.

Robotul a fost implemetat în ziua 66 (din 84) de admitere.

În cele 18 zile în care a funcționat, ajutând operatorii umani, Ana a furnizat 15.843 de răspunsuri, dintr-un total de 16.459 (un procent de 96.3%). Robotul a răspuns cu succes întrebărilor repetitive, astfel încât un număr total de numai 809 mesaje au ajuns la angajații universității, prin toate canalele de comunicare.

Mai mult, faptul că robotul de chat este disponibil 24 de ore pe zi aduce un beneficiu imens candidaților care locuiesc în zone cu fusuri orare diferite de cel românesc și care nu ar fi putut interacționa direct cu un operator uman.

Pe măsură ce robotul Ana lucrează, componenta de învățare automată îi permite să abordeze singură întrebări tot mai complexe și să depindă tot mai puțin de oaameni în activitatea sa.

Concluzie:

Cantitatea impresionantă de muncă pe care Robotul Ana a preluat-o din sarcina angajaților UMF Cluj este un succes impresionant și o mărturie cu privire la eficacitatea și beneficiile soluțiilor digitale. Pe măsură ce timpul va trece și sistemul de inteligență artificială AIDA.AI va interacționa cu tot mai mulți candidați, învățând treptat noi tipuri de probleme, un număr tot mai redus de mesaje va ajunge la angajații universității.

Acest fapt se va traduce prin costuri tot mai scăzute legate de procesul de admitere. Mai mult, orice angajat care nu este nevoit să răspundă acelorași întrebări zilnic, își  poate utiliza timpul pentru alte activități administrative, îmbunătățind calitatea serviciilor furnizate de universitate.

Pentru mai multe detalii privind implementarea cu succes a unui robot pentru chat, ne puteți contacta aici.

Dacă doriți să aflați mai multe detalii despre AIDA.AI, sistemul de comunicare automată 100% românesc, dezvoltat de Holisun, apăsați aici.