fbpx

Noutăți

Adaptare afacere la pandemia covid-19

Cum poți să îţi adaptezi afacerea la pandemia COVID-19 folosind 10 pași

10 pași pentru a trece peste criză!

COVID-19 are de gând să stea câteva luni pe la noi, prin urmare trebuie să facem ceva pentru afacerile noastre.

repercursiunile-pandemiei-sars-cov-2

Care vor fi repercusiunile Pandemiei SARS-CoV-2 şi cum arată viitorul?

Dragi antreprenori, la începutul anului cea mai mare parte dintre noi nici nu știau de existența virusului SARS-CoV-2.

Majoritatea nu ne-am fi putut închipui că în 3 luni de la apariția noii tulpini de Coronavirus s-ar putea ajunge la peste 1 milion de persoane infectate în toată lumea și la măsurile de distanțare socială fără precedent pe care le aplicăm astăzi cu toţii.

Holisun susține performanța!

Suntem onorați că am putut să susținem financiar echipa care a reprezentat Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca la Competiția Internațională Seismică SDC 2020 San Diego, California. 

Holisun, partener principal al evenimentului X Party & Networking!

Holisun a fost partener principal al evenimentului X Party & Networking organiyat de IntelGlobalis în parteneriat cu Bursa de Valori București. Cel mai mare eveniment de networking din România, organizat o dată la două luni, la ediţia din 27 februarie 2020 a reunit peste 300 de participanţi din ţară şi din străinătate, din domenii de activitate dintre cele mai diverse: re­prezen­tanţi din Fonduri de Investiţii, Fonduri de Pensii şi Companii de Brokeraj, reprezentanţi cu putere de decizie ai medi­ului de bu­sin­e­­ss (ma­­nageri, an­tr­e­pren­ori), repre­­­­­z­entanţi ai med­i­ul­ui juridic (avo­ca­ţi, no­tari, exec­uto­ri jude­cătoreşti), rep­re­zentanţi ai admin­ist­­raţiei loca­le, med­ic­i, arhi­te­cţi, art­iş­ti şi reprezentanţi ai mediului academic.

Holisun lansează AIDA Law, programul dedicat pentru avocați

Impactul noilor tehnologii asupra profesiei de avocat este unul major şi avocaţii se confruntă zilnic cu provocări care pot fi uşor rezolvate cu ajutorul digitalizării.

Munca unui avocat nu se termină în momentul în care iese din sala de judecată, iar Holisun știe acest lucru. Studierea unui dosar și trecerea de la un caz la altul poate genera erori umane, iar sarcinile repetitive care trebuie efectuate în cadrul acestor procese sunt laborioase.

Investment Leaders Cluj Napoca

Cum putem schimba fața mediului de business din România prin digitalizare și Piața de Capital?

Holisun se află în proces de a crea noi standarde de business pentru mai multe industrii din România, însa pe lângă acest lucru înțelegem nevoia acută de diversificare a soluțiilor de finanțare pe care o au antreprenorii din România.

Despre dezvoltarea AIDA

„ După mai mulţi ani de cercetare și numeroase consultări cu antreprenori de excepție din toate domeniile, am dezvoltat AIDA, un program adaptabil, uşor de folosit, care poate trece o afacere pe pilot automat.

AIDA, un produs 100% românesc și 103% automatizat!

  • Liste de clienți/furnizori/contacte și organizații pe toate calculatoarele și în toate formatele?
  • Întâlniri ratate deoarece ai uitat să îți notezi data și ora?
  • Vânzări pierdute pentru că prioritățile omului de vânzări se schimbă săptămânal?
  • Lipsă de focusare pe termen scurt și mediu (să nu mai vorbim de strategii pe termen lung)?
  • Opacitate totală în relația cu clienții?
  • Întârzieri în livrarea serviciilor/produselor sau chiar a încasării restanțelor?
  • Timp pierdut pentru generarea „munților de hârtii” (contracte, facturi, chitanțe)?
  • Probleme cu gestionarea confidențialității clienților, ce departament vede/știe ce?
  • Probleme cu feedback-ul din partea clienților?
  • Probleme în optimizarea şi gestionarea stocurilor?

Alumni UTCN

Holisun, în calitate de „Production Partner" al evenimentului Alumni UTCN, are deosebita onoare de a vă invita la o întâlnire unică de networking la care vor participa peste 300 de absolvenți ai Universității Tehnice.

Holisun - ConnecTechAsia 2019

ConnecTechAsia 2019 reunește sute de expozanți din toată lumea cu produse din toate domeniile, de la comunicații, jocuri, până la tehnologia 5G.

CRM pentru proiecte. O investiție durabilă!

Un proiect poate induce mult stres din cauza termenelor care trebuie respectate, a procedurilor și a comunicării cu partenerii implicați.

Holisun va participa la ConnecTechAsia 2019

În perioada 18-20 iunie Holisun va participa la ConnecTechAsia 2019, târgul care reunește alte trei expoziții dedicate: CommunicAsia, BroadcastAsia și NXTAsia. Este o ocazie extraordinară de a ne pune în legătură cu ultimele soluții digitale dezvoltate, de a stabili noi oportunități de afaceri și parteneriate, dar și pentru a prezenta ultimele produse dezvoltate de Holisun.

ConnecTechAsia 2019 va reuni sute de expozanți din toată lumea cu produse din toate domeniile, de la comunicații, jocuri, până la tehnologia 5G și este singura expoziție dedicată din zonă Asiei.

 

logo holisun

 

Folosim Tehnologii de tip Cookie ce permit stocarea de informații și/sau obținerea accesului la informația stocată în dispozitivul dumneavoastră pentru a permite website-ului să funcționeze, pentru a personaliza conținutul și anunțurile publicitare, pentru a vă oferi funcționalități aferente rețelelor de socializare și pentru a analiza traficul.