fbpx

Aplicații mobile

Oricare ar fi domeniul tău de activitate, îți livrăm la cerere aplicația perfectă !

La Holisun cunoaștem foarte bine puterea tehnologiei și posibilitățile pe care le oferă. Datorită vastei noastre experiențe, putem crea pentru tine aplicații mobile de cel mai înalt nivel. De peste 20 de ani transformăm vise în realitate și putem crea orice soluție de care ai nevoie pentru a duce afacerea ta spre succes.

De ce să alegi Holisun

Avem peste 20 de ani de experiență în cercetare și dezvoltare de aplicații și soluții IT și o echipă talentată de ingineri, designeri și specialiști IT care vor lucra cu dedicare pentru ca proiectul tău să fie impecabil.

Experienta in cercetare si dezvoltare de aplicatii
Solutii dedicate

Furnizăm soluții dedicate, deoarece știm că fiecare afacere este diferită și fiecare antreprenor are o viziune diferită. Vom lucra în strânsă legătură cu tine pentru a ne asigura că îți atingi scopurile, indiferent dacă îți dorești o aplicație simplă sau o soluție complexă, prin care să poți administra o întreprindere mare.

Garantăm livrarea la timp a soluțiilor! Sistemul de lucru pe care l-am dezvoltat în cele mai bine de două decenii de experiență ne permite să fim foarte eficienți și să ne ținem întotdeauna angajamentele legate de termenele de livrare.

Livrare la timp a solutiilor
UX

Chiar punem accent pe experiența utilizatorului. Atunci când operăm dezvoltarea oricărei aplicații, echipele noastre de designeri, programatori și manageri își centrează constant eforturile pe satisfacția  utilizatorului. Vom crea aplicații care nu doar că vor captiva atenția și imaginația utilizatorilor, dar vor fi și foarte eficiente în a converti utilizatorii în clienți plătitori și a-i păstra pe termen lung.

Designul flexibil al aplicațiilor noastre ne permite să extindem și să modificăm funcționalitățile soluției pe care ți-o livrăm oricând ai nevoie, pentru ca aplicația ta să poată crește și să se poată adapta odată cu afacerea pe care o conduci.

Design flexibil
Cele mai noi tehnologii dezvoltare software

Fiind o companie specializată pe cercetare și dezvoltare IT, suntem la curent cu cele mai noi tehnologii de pe piață, tehnologii pe care le integrăm rapid în produsele pe care le livrăm clienților noștri.

Mentenanță promptă: Succesul nostru este sinonim cu succesul clienților noștri. Îți oferim suport constant și servicii complete de mentenanță chiar și după finalizarea construcției aplicației pentru a ne asigura că totul merge impecabil. Echipa noastră de suport îți va sta la dispoziție în orice situație.

Mentenanta prompta

Contactează-ne pentru mai multe detalii

Folosim Tehnologii de tip Cookie ce permit stocarea de informații și/sau obținerea accesului la informația stocată în dispozitivul dumneavoastră pentru a permite website-ului să funcționeze, pentru a personaliza conținutul și anunțurile publicitare, pentru a vă oferi funcționalități aferente rețelelor de socializare și pentru a analiza traficul.